Actualitatea misiunii

Vizita oficială a domnului Klaus-Werner Iohannis, Preşedintele României, la Strasbourg - 24-25 ianuarie 2017

În perioada 24-25 ianuarie a.c., Preşedintele României a întreprins o vizită oficială la Consiliul Europei, la Strasbourg.

Cu prilejul deplasării la Strasbourg, Preşedintele Klaus Iohannis a avut întrevederi cu Secretarul General al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland, cu Preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Pedro Agramunt, cu Preşedintele Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia) a Consiliului Europei, Gianni Buquicchio, şi cu Preşedintele Curţii Europene a Drepturilor Omului, Guido Raimondi.

În dialogul cu interlocutorii săi, Preşedintele României a reiterat angajamentul şi sprijinul ferm al României faţă de valorile și standardele Consiliului Europei, cu precădere cele privind democraţia şi statul de drept.

Totodată, a subliniat importanța rolului jucat de Consiliul Europei şi instituţiile sale în edificarea în România a unui stat de drept viabil, bazat pe principii democratice și respectarea drepturilor omului, respectiv a discutat iniţierea de noi proiecte de cooperare cu organizaţia de la Strasbourg în vederea promovării şi sprijinirii valorilor şi standardelor Consiliului Europei pe continent.

Unul dintre principalele momente ale acestei deplasări a fost reprezentat de susţinerea unui discurs în plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), la invitaţia Preşedintelui acestui for, Pedro Agramunt.

APCE a instituit o practică de a găzdui, în contextul celor patru sesiuni anuale ale sale, înalți oficiali din statele membre sau alte structuri internaționale care interacționează cu Consiliul Europei.

Scopul acestora este de a desfășura un dialog deschis și constructiv pe subiecte de actualitate şi privind evoluții actuale din politica externă sau internă, care au relevanţă asupra stadiului democrației, statului de drept și drepturilor omului în Europa.

De asemenea, Președintele Klaus Iohannis a participat la ceremonia oficială dedicată Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, alături de Preşedintele Republicii Cipru, Nicos Anastasiades, a cărui ţară deţine în prezent Preşedinţia-în-Exerciţiu a Consiliului Europei, precum şi de Secretarul General al organizaţiei.

Preşedintele Klaus Iohannis a inaugurat, totodată, la sediul Consiliului Europei din Strasbourg, alături de cei doi înalţi oficiali menţionaţi, expoziţia de documente de arhivă şi fotografii, dedicată victimelor Holocaustului, cu titlul „Educație și Memorie. Holocaustul în România”, organizată de Preşedinţia română în exerciţiu a Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului.

Programul vizitei a cuprins şi o întâlnire cu personalul român care lucrează la Consiliul Europei, precum şi cu reprezentanţii comunităţii de români din zona Alsaciei. 

 

Galerie foto

În prim plan

Vizita oficială a domnului Klaus-Werner Iohannis, Preşedintele României, la Strasbourg - 24-25 ianuarie 2017

24.01.2017

În perioada 24-25 ianuarie a.c., Preşedintele României a întreprins o vizită oficială la…

Declaraţia comună a directorului ODIHR şi a preşedintelui IHRA, cu ocazia comemorării genocidului împotriva populației roma și sinti

02.08.2016

Michael Georg Link, director al Oficiului OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului …